Hadi Rahimian - medicul nostru!

De fapt, ideea de "al nostru", în sens propriu, cade, fiindcă domnul doctor Rahimian Hadi este medic ginecolog, deci nu va fi niciodată medicul soţului meu. Dar a fost în sens figurat cu adevărat "al nostru", căci datorită lui l-am purtat cu bine pe bebică şi l-am livrat întreg şi nevătămat, deşi am avut o grămadă de mici probleme apărute în timpul sarcinii.

Am ajuns la domnul doctor Rahimian dintr-o întâmplare (mai mult decât fericită)! 

Fusese singurul medic care mă primise ca măcar să discutăm. Eram însărcinată în 14 săptămâni şi după ce aflasem că bebe al nostru era posibil să sufere de sindrom Down (la bitestul care, se pare, a fost incorect realizat!!), mă apucasem să sun la Sanador, Medlife, Medicover. Niciun alt medic nu a dorit să mă primească mai devreme de 16 săptămâni  (vârsta minimă pentru a face amniocenteză.). La final, cu sufletul cât o gămălie de ac, am sunat şi la Regina Maria. Nu mai aveam nicio speranţă că mă va primi cineva mai devreme, măcar să repetăm bitestul (aşa spuneam eu, fiindcă bitestul sau dublul test, se realizează doar până la maxim 13 săptămâni, pentu a fi interpretat cât mai corect )! 

Am aflat ulterior o grămadă de lucruri despre domnia sa, de la cunoştinţe sau de pe net. 

Este un om admirabil, impresionant, interesant, vesel, nu... mai mult decât vesel - este un om care pare să trăiască cu intensitatea unui copil, fiecare clipă! Am aflat, de exemplu, că a luptat 8 ani în războiul dintre Iran şi Irak, că a fost unul dintre cei 100 de norocoşi întorşi acasă, dintre cei 300 plecaţi. A făcut paraşutism, dar în cele din urmă, a ales să se facă medic, ca să salveze vieţi. 

Mai multe informaţii despre domnia sa puteţi afla de AICI . Veţi vedea cât de modest este!! Numai un om atât de mare şi înţelept ca el poate avea atâta modestie!!

Domnul doctor Rahimian a acceptat însă să mă primească, astfel că după numai 3 zile eram în cabinetul lui, de la Regina Maria, al cărei director medical este. Mă luase printre programări, deşi nu insistasem să fiu primită, nu mă cunoştea, nu avusesem recomandări sau pile. Pur şi simplu am sunat la call center, le-am spus situaţia şi i-am rugat dacă pot să-l întrebe pe medic (habar n-aveam la momentul acela cine mă primea) dacă pot veni mai devreme de cele 16 săptămâni, ca să discut. Bănuiesc că puterea domniei sale de a empatiza cu o viitoare mamă care aflase că pruncul ei este posibil să fie grav bolnav, l-a făcut să mă primească cu mult înainte de termenul amniocentezei! 

POVESTEA CU TUFAN

Până să ajung la domnul doctor Rahimian, fusesem la doctorul Tufan Cicerone (lucrează la cabinetul Korona), care era un "împătimit" al cezarienelor, pe care le recomanda din suflet şi care încercase la fiecare control să mă convingă să fac şi eu. Eu născusem fetiţa atât de uşor şi de repede, că nici prin minte nu-mi trecea să fac cezariană! 

A fost o fază antologică la primul consult de la Tufan, când a văzut asistenta că eu o ţin pe-a mea cu născutul natural (evident, dacă situaţia medicală din clipele naşterii nu cereau cezariana), şi-mi spune: "Nu vă faceţi probleme, dacă totuşi veţi vrea să naşteţi natural, va veni şi mama domnului doctor să-l ajute!" Hello!! Cum adică să vină mama?! (ştiam că şi doamna doctor Tufan, mama d-lui doctor, era medic obstetrician) Adică el nu se descurca singur cu naşterile naturale?? Pentru mine, faza aia a fost un prim semn de întrebare. 

Au urmat şi altele, iar decizia finală de a pleca de la el a fost în ziua când am aflat rezultatele bitestului. 

O alta a fost când, m-am dus la consult, în perioada când am avut hematomul care-mi punea sarcina în pericol, după 6 săptămâni de tratament continuu cu 800 mg de Arefam pe zi (progesteron, a cărui doză uzuală este de 200-300 mg pe zi), de la care aveam nişte greţuri cumplite, ameţeli şi dureri de cap cum n-am avut în viaţa mea, cu păr care începuse să crească în zone în care nu mi-aş fi imaginat că poate creşte la femei, de glumeam şi ziceam că mă transform în bărbat! M-a întrebat cât Arefam îmi prescrisese, spunând "400 sau 600"? Când i-am spus că 800, a făcut ochii mari (reacţie, pe care eu, ca medic, nu aş fi lăsat-o să iasă la suprafaţă!) şi mi-a scăzut apoi la 400. Eu îi spusesem din prima săptămână că mi-e rău tare de la ele, dar el îmi spusese că dacă mă risc să pierd sarcina, să scad doza.

În ziua rezultatului la dublul test, când am intrat în cabinet, Tufan era morcovit rău, mi-am dat seama din prima că era ceva rău, a fost foarte stresat şi zic eu, nu a ştiut deloc să gestioneze situaţia în care mă aflam.  Mi-a spus că rezultatul a ieşit cu risc crescut de sindrom Down. Ca să vedeţi în ce hal m-a putut afecta asta, când mi-a luat tensiunea, eu care în mod normal o am de 9,7 întotdeauna, de data asta era 14,8! M-a întrebat apoi la un moment dat, după ce mi-a spus că rezultatul a ieşit prost, dacă mai vreau să fac amniocenteză. Am rămas tâmpită, dar am înţeles că sugera să fac avort, mai avea adică rost, să mai fac amniocenteză? Nu mi-a spus chestia asta verde în faţă, dar a sugerat-o! I-am spus că evident voi face analiza. 

Nu a ştiut să-mi recomande pe nimeni pentru a face amniocenteza, dar, a mai urmat o fază antologică, când şi-a întrebat asistenta, până la câte săptămâni se poate face bitestul, căci dorea să-l repetăm, ca să fie sigur că e bun rezultatul!! Cum să întrebi tu, medic ginecolog, asistenta, până la câte săptămâni se face un bitest?? S-a ţicnit lupul?? Păi atunci, tu ce ştii, de fapt?? Aia a fost chestia care m-a făcut să zbor din cabinetul lui, mâncând pământul. Nu mi-a părut rău de cei peste 1000 euro cheltuiţi la el (timp de 8 săptămâni am fost săptămânal la ecografie şi am plătit consult separat, fiindcă doctorul Tufan nu face ecografii + analize de sânge + bitestul). 

Mi-a părut însă rău de faptul că am realizat că un medic bun este acela care ştie să gestioneze cât mai puţin traumatic o situaţie stresantă, care ţine frâiele în mâini şi când ceva nu merge bine, care te primeşte şi când ai probleme, nu doar când sarcina merge perfect!! Aşa că, dacă mai întrebaţi vreodată de medici buni, întrebaţi dacă persoana care vi-i recomandă a avut ceva probleme? Întotdeauna un ginecolog este bun când sarcina decurge perfect. Cei foarte buni, cu adevărat buni, sunt aceia care te primesc şi când ai mici probleme şi cei care ştiu să le rezolve, în măsura în care merg rezolvate!
Găsisem la un moment dat pe net, nici nu mai ştiu unde, postarea unei doctoriţe care îl cunoştea şi care vorbea despre cât de profesionist este şi despre faptul că orice medic ginecolog din România ar trebui să înveţe meserie de la doctorul Rahimian. M-au impresionat vorbele alea, cu atât mai mult cu cât tagma medicilor este una în care există multă bârfă pe la spate, despre "celălalt". Dacă un medic spune aşa vorbe frumoase despre domnul doctor Rahimian, vă daţi seama cum e în realitate!! 

SALVAREA MEA! A NOASTRĂ!!

Am ajuns la domnul doctor Rahimian! După ce mi-a făcut ecografie, m-a trimis să repet analiza de la sânge, cea care ieşise foarte prost! Este evident că de data aceasta a ieşit foarte bine, cu risc foarte mic, domnia sa trimiţându-mi foarte rapid rezultatul. Mă liniştisem deja foarte mult, dar, dânsul a dorit să facem totuşi amniocenteza, ca să fim siguri că totul este bine (aveam în istoricul medical, totuşi, o analiză ieşită prost).

La amniocenteză a fost minunat. :) Nu ştiu câte femei pot spune acest lucru. La mine totul a fost super relaxat, dânsul glumea, eu eram liniştită, inclusiv când a scos acul acela de vreo 12 cm lungime, pentru a începe recoltarea, deşi cu o zi înainte fusesem destul de stresată de procedura care urma să mi se facă! 

Totul a durat maxim 10 minute, cam aşa cred, se vedea de la o poştă că ştia exact ce să facă, unde să se uite, unde să înţepe. Nu a stat pe gânduri o clipă! Pe mine nu m-a durut absolut nimic, şi când spun absolut nimic, chiar aşa a fost, deşi nu am făcut niciun anestezic. Şi când mi se lua sânge din venă mi se întâmpla să mă mai doară! Dar la amniocenteză nu a fost nimic dureros, doar uterul s-a contractat, în momentul când a fost introdus acul (ceea ce este normal, până la urmă, uterul are rolul lui de apărare a copilaşului din interior, a reacţionat aşa cum a fost el construit genetic!). Prietena mea, care a fost cu mine mereu la controale, inclusiv la amniocenteză, deşi era şi ea însărcinată, a rămas şocată de cât de repede şi sigur pe el a fost domnul doctor Rahimian. 

Ce să mai, omul ăsta îţi dă atâta siguranţă, n-ai cum să nu simţi că eşti pe mâini sigure! Ori de câte ori au apărut probleme, am fost mereu liniştiţi de către domnul doctor, ne-a spus mereu că nu trebuie să ne stresăm, că totul va fi bine, a gestionat extraordinar de bine toată situaţia, mai ales când era tensionată, ca noi să nu ne stresăm deloc, să gândim pozitiv. Şi a fost totul bine, aşa cum a spus el mereu!!

NAŞTEREA

Când l-am născut pe bebică, deşi ajunsese acasă, după o zi lungă de lucru, domnul doctor s-a întors special pentru naşterea mea, aşa cum promisese. 

Până să ajungă el, am fost pe mâinile (foarte bune) ale doamnei doctor Sârbu Alina. În momentele alea eram atât de disperată să ajungă domnul doctor, dar ea a stat mereu lângă mine, m-a supravegheat în permanenţă, de la distanţă când s-a putut, fiindcă eu o ţineam morţiş şi deloc diplomat, că eu nasc cu domnul doctor Rahimian şi nu cu ea. Dacă ajunge vreodată să citească rândurile astea, deşi i-am spus şi atunci, o repet acum: MULŢUMESC pentru înţelegerea de care a dat dovadă! Şi pentru profesionalism! Şi pentru zâmbetul  ei, care linişteşte!! Am reacţionat destul de aiurea, poate de la hormoni, stresul provocat de durere, supărarea că nu am mai apucat să fac epidurala, nu ştiu (nu că aş fi spus ceva sau am făcut ceva, dar am sugerat cumva că eu doar în doctorul Rahimian aveam încredere, în momentele alea, alt medic s-ar fi supărat, ar fi făcut tot felul de faze,dar nu şi doamna doctor Sârbu)! 

În timpul naşterii, deşi făceam destul de urât (nu mă pregătisem psihic să nasc fără epidurală, căci din păcate, naşterea fiind precipitată, nu au mai apucat să mi-o facă) dânsul m-a încurajat şi era calm, pus pe glume, aşa cum e el de obicei. Mi-a rămas o fază în minte: când a intrat pe uşile sălii de naşteri (eu eram deja pregătită, îl aşteptam pe el, mai ceva ca pe Dumnezeu :)) ), cu mâinile în şold, îmbrăcat tot în alb, cu faţa lui creolă, glumind, spune: "Păi nu stabilisem să naştem mâine??" Eu, disperată de dureri, urlu la el: "Intraţi  Tăiaţi-mă!" (vroiam să-mi facă epiziotomie, să scap mai repede). La care el: "Cum să te tai? Da' ce, aici e măcelărie?" :)) Vă daţi seama în ce condiţii am născut eu! Glume, voie bună, stare de relaxare - atât cât se poate când naşti...

După naştere, am avut o problemă cu expulzia placentei şi a trebuit să-mi fie scoasă manual şi deci, să fiu anesteziată. Am avut-o lângă mine, la cap, pe doamna doctor Rahimian, soţia domnului doctor, despre care am aflat atunci că este medic anestezist. Aşa că i-am avut alături pe amândoi! Doamna doctor Rahimian, foarte blândă, o femeie luminoasă, aşa, şi cu simţul umorului, a fost cea care m-a anesteziat. Mi-aduc aminte cum mă mângâia pe cap şi m-a liniştit, a fost ca un balsam, după naşterea precipitată.

În zilele cât am stat în maternitate, domnul doctor a venit zilnic să mă vadă, mereu cu o vorbă frumoasă şi despre pitic, l-a mângâiat de fiecare dată şi cu multă grijă pentru mine. Am avut momente tare frumoase în maternitate, şi recunosc, că o parte din acestea, trebuie atribuite domnului doctor, soţiei sale, doamnei doctor Sârbu Alina şi asistentelor de la Ginecologie (cu excepţia uneia singure, cu care am lămurit atunci problema!).

Eu şi soţul meu îl iubim din suflet! Ajunsesem ca, ziua programării la el să fie o zi specială, ziceai că plecăm în vacanţă, eram exuberanţi, parcă nebuni de fericire, şi asta nu doar din cauză că ne vedeam pe monitor băiatul, ci datorită domnului doctor care, oricât de grăbit şi tracasat era cu naşterile, găsea mereu timp să stea de vorbă cu noi, să glumească. Este un om uimitor de vesel, absolut uimitor, nu poate fi comparat cu oamenii din Bucureştiul ăsta, mai mereu grăbiţi, stresaţi, posomorâţi!  Un Om adevărat!!

Mi-a răspuns absolut de fiecare dată la telefon, chiar şi când era în operaţii, căci s-a întâmplat să sun odată, când opera, însă am vorbit cu una din asistentele lui, care mi-a spus că mă va suna domnul doctor după ce termină, ceea ce s-a şi întâmplat! Şi vorbesc de un om foarte ocupat, care are la uşa cabinetului, în permanenţă cozi întregi de femei!

Cam aşa l-am perceput eu, noi, pe domnul doctor Rahimian.

Sunt fericită şi mă simt tare norocoasă că viaţa mi l-a scos în cale. Vorbim mereu despre el, le povestim mereu prietenilor despre el, iar când mai mergem cu bebe, la controale, la Regina Maria, parcă ne uităm mereu după domnul doctor, sperând să-l vedem. Ne este drag cu adevărat, fiindcă a ştiut să ne intre pe sub piele şi, se pare, a rămas acolo, undeva, în inima noastră. 

Fotografia a fost preluată de pe www.123people.com